Am intrat în cea de-a doua săptămână a noii rubrici „Zona Specialistului”. Concluziile după primele trei apariții sunt dintre cele mai pozitive, interesul arătat de cititorii „Express de Dunăre”, fiind pe măsură.
Cele trei reprezentante ale sexului frumos au atras interesul dumneavoastră, care, trebuie să vă spunem, ați fost de ordinul zecilor de mii.
Și în această săptămână vom avea invitați cu expertize solide în domeniile lor de activitate. Nu o să dezvăluim numele celor ce vor publica joi și vineri, lăsând aici, pentru fiecare, o scurtă prezentare în ziua de apariție.
Astăzi, 2 septembrie, de la ora 15, la „Zona Specialistului” vine Cristina-Claudia Patriche, asistent universitar, doctorand și specialist în cadrul Compartimentului Asigurarea Calității din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.
Este președinte al Future Romania – VIRO HUB Galați.
Dincolo de activitatea universitară, este preocupată de dezvoltarea comunității locale, de educație, implicare civică și de crearea unor contexte în care oamenii să poată transforma ideile în proiecte concrete.

