Pregătiri pentru turnarea structurii de bază a noului pavilion de la Spitalul de Boli Infecțioase!

Pe șantierul noului pavilion medical al Spitalului de Boli Infecțioase „Sf. Cuvioasa Parascheva” din Galați sunt în plină desfășurare lucrările pregătitoare pentru turnarea structurii de bază (elevația) primei secțiuni a viitoarei clădiri.

În paralel, se lucrează la egalizarea terenului și la montarea armăturii metalice pentru fundația celei de-a doua secțiuni a construcției.

Noul pavilion, realizat printr-o investiție de 17,3 milioane de lei a Consiliului Județean Galați, va avea o capacitate de 58 de paturi și va înlocui Pavilionul B, vechi de peste 100 de ani, care nu mai corespunde standardelor tehnice și medicale actuale necesare desfășurării activităților spitalicești.

„Unitatea medicală, cu o suprafață de aproape 1.200 mp, va fi finalizată până la sfârșitul acestui an și va include cabinete dotate cu echipamente de unică generație, saloane pentru pacienți și săli de tratament amenajate la cele mai înalte standarde.

Spitalul va fi dotat și cu un 𝘀𝗶𝘀𝘁𝗲𝗺 𝗮𝘂𝘁𝗼𝗺𝗮𝘁𝗶𝘇𝗮𝘁 𝗱𝗲 𝗺𝗮𝗻𝗮𝗴𝗲𝗺𝗲𝗻𝘁 (𝗕𝗠𝗦), care va optimiza costurile de operare și va asigura controlul eficient al climatizării, încălzirii și iluminatului. Reconstruim din temelii sistemul de sănătate din județul Galați!”, a afirmat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

 

Ai putea fi interesat și de: