Minoră pe bicicletă, lovită de un autoturism condus de un șofer băut!  

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci au intervenit zilele trecute la un eveniment rutier produs pe strada Ștefan cel Mare din comuna Matca, soldat cu vătămarea corporală a unui minor.

Aceștia au stabilit că un bărbat în vârstă de 56 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un autoturism, ar fi surprins și accidentat o minoră în vârstă de 8 ani, care ar fi traversat strada pe bicicletă.

În urma impactului, minora a fost rănită și transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,32 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În consecință, acestuia i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier și dispunerea măsurilor legale care se impun.

 

Ai putea fi interesat și de: