Studenții străini de la UDJ, blocați pe aeroporturi din Orientul Mijlociu!

 Studenți ai Universității „Dunărea de Jos” din Galați (UDJG) nu au reușit să revină la timp în România după vacanța dintre semestre, din cauza situației de securitate din regiunea conflictului și a perturbării transportului aerian.

Reprezentanții instituției spun că studenții provin din Qatar, Emiratele Arabe Unite, Iordania și Liban. Aceștia sunt cetățeni ai acestor țări, au familiile stabilite acolo și urmează programe de studii la Galați.

„Aproximativ 30-35 de studenți ce provin din state din Orientul Mijlociu au plecat în vacanța dintre semestre, perioadă care a coincis și cu Ramadanul, pentru a-și vizita familiile. În momentul în care au încercat să se întoarcă la studii, s-au confruntat cu anularea zborurilor și închiderea unor aeroporturi, ca urmare a situației din regiune. Instituția noastră monitorizează îndeaproape situația și menține legătura permanentă cu studenții afectați, oferindu-le sprijin și flexibilitate academică până la normalizarea condițiilor de transport și siguranță”, a transmis Aljabwobi Hatem, președintele Ligii Studenților Străini din Galați din cadrul Universității „Dunărea de Jos”.

 

Ai putea fi interesat și de: