Distribuție Energie Electrică România (DEER) – Sucursala Galați a anunțat programarea lucrărilor de mentenanță pentru cea de-a doua săptămână a lunii decembrie.
Astfel, luni, 8 decembrie, va fi sistată furnizarea energiei electrice în municipiul Galați, între orele 8-15, pe strada Democrației, pe tronsonul cuprins între străzile Traian și Sf. Spiridon; pe strada Sf. Spiridon (între străzile Tecuci și Mihai Eminescu), pe strada Sf. Spiridon – blocurile A1, A2 și Casa Ștefan, Strada Tecuci -Halele Pieței Centrale, precum și tronsoanele cuprins între străzile Română și Traian, dar și intre Tecuci și Democrației.
Tot luni, în același interval orar nu va fi curent electric pe cinci străzi din municipiul Tecuci, și anume: Alexandru Lascarov Moldoveanu, Constantin Radovici, Crivițeni, Peri și Plugului (parțial), între orele 9-15. Aceste lucrări se vor repeta și vineri, 12 decembrie, în același interval orar.
De fapt, pe aceste străzi nu va fi curent electric nici miercuri, 10 decembrie, în același interval orar.
Marți, 9 decembrie, vor fi lucrări în municipiul Galați, în zona Țiglina II, obiectivele afectate urmând a fi următoarele: Strada Brăilei – Agatur, CEC-Agenția 5, CT9 Apă Canal Calorgal, Unicredit, blocurile B3 și F1 dar și semaforul de la „Păpădie”, toate între orele 8-12.
De asemenea, o altă zonă afectată marți, va fi pe strada Constructorilor, urmând ca între orele 11-15, să rămână fără curent electric Biserica Înălțarea Domnului, Grădinița nr. 9 și blocurile C18, C21, CS5, E6 și E7.
Tot marți, revin lucrările și în municipiul Tecuci, pe străzile Crivițeni, Mălureni și Ocheșești (9-15).
Miercuri, 10 decembrie, sunt programate lucrări de mentenanță în municipiul Galați, în zona Țiglina III, fiind afectate în intervalul 8-12, Scoala 11 „Mihail Sadoveanu”, Grădinița „Voinicelul”, precum și blocurile B8, E8 și F5, situate pe strada Mihail Sadoveanu.
Joi, 11 decembrie, în municipiul Galați se va lucra în zona Centru, mai exact pe strada Traian, urmând a fi afectate blocurile W1, W2 și W3, C4TR, C5TR și C6TR, Casa de Mode, Rainbow Passage Food, Artelier, Burger Maniax, SC W3 Apă Canal Calorgal.
Tot în zona centrală a municipiului Galați, vor fi lucrări și pe străzile Romulus, cu blocurile Alun 1 și 2; Instrucției, cu blocul 24 apartamente dar și pe strada Independenței, la 2bis, blocurile 20 apartamente, K, W11, W12, W12bis, toate acestea în intervalul orar 8-12.

