Se are în vedere susținerea unei inițiative civice menite să integreze județul Galați intr-un amplu traseu turistic dedicat valorificării patrimoniului cultural și a cadrului natural unic din regiunea noastră.
Inspirat de succesul proiectului „Via Transilvanica”, „Via Dobrogeană” își propune să aducă în prim-plan „lumea dintre ape” – Siret, Prut și Dunăre – un spațiu cu o diversitate remarcabilă.
Traseul va însuma peste 850 de kilometri, va traversa 130 de localități și va conecta județul Galați cu Munții Măcinului, județul Tulcea și comunitățile din Delta Dunării.
Punctul simbolic de pornire al traseului va fi Biserica Fortificată „Precista” din Galați, de unde ruta va continua prin lunca Prutului, va străbate Pădurea Gârboavele și va integra obiectivele turistice de aici – Muzeul Satului, Muzeul Pescăresc și Parcul de Aventură EscapeLand.
Revenind în Galați, traseul va cuprinde centrul istoric, Faleza Dunării, Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță” și Castrul Roman de la Tirighina-Barboși, urmând apoi să treacă în Dobrogea pe spectaculosul Pod peste Dunăre ce leagă zona Galați–Brăila de Tulcea.
„Consiliul Județean Galați va sprijini Asociația „Via Dobrogeana” prin promovarea proiectului, facilitarea dialogului cu instituțiile turistice și culturale locale și prin acordarea de consultanță administrativă privind etapele de concepere, avizare și autorizare a traseului.
Totul pentru ca bogățiile noastre culturale și naturale să fie cunoscute, apreciate și incluse pe deplin în circuitele turistice naționale și internaționale.”, a afirmat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

