Comisarii Gărzii Naționale de Mediu au desfășurat o acțiune de control pe raza municipiului Tecuci, vizând verificarea modului de gestionare a vehiculelor scoase din uz (V.S.U.) și respectarea legislației de mediu în domeniul dezmembrărilor auto.
În urma verificărilor, s-a constatat desfășurarea unei activități neautorizate de dezmembrare auto, fără deținerea actelor de reglementare necesare.
Pe amplasament au fost identificate peste 60 de vehicule scoase din uz, piese și deșeuri periculoase – uleiuri uzate, acumulatori, filtre, anvelope și componente plastice și metalice depozitate direct pe sol, în condiții necorespunzătoare.
De asemenea, operatorul nu deținea documente privind proveniența vehiculelor și predarea deșeurilor către operatori autorizați, activitatea prezentând risc ridicat de poluare a solului și apelor subterane.
Pentru abaterile constatate, comisarii Gărzii de Mediu Galați au aplicat două amenzi în cuantum total de 25.000 lei, conform OUG 195\2005 și OUG 92\2021, precum și măsura de încetare a activităților de dezmembrare auto până la obținerea autorizației de mediu.
Acțiunea s-a desfășurat în colaborare cu Inspectoratul Județean de Poliție Galați, prin structurile sale de specialitate.

