Alt transport de deșeuri a fost respins la frontieră!

În urma unui control efectuat la Punctul de Trecere a Frontierei Galați – Port, comisarii Gărzii Naționale de Mediu, în cadrul Planului Național de Acțiune pentru controlul transferurilor de deșeuri, au efectuat verificarea unui transport provenit din Ucraina, declarat ca ”piese auto second-hand”.

În urma verificării fizice, s-a constatat că marfa nu corespunde cu descrierea din documente, transportul conținând deșeuri metalice (vehicule scoase din uz), motoare dezmembrate și piese contaminate cu ului uzat, ceea ce îl încadrează în categoria deșeurilor și nu a pieselor reutilizabile.

De asemenea, documentele de însoțire erau incomplete, iar formularele de transfer pentru deșeuri nu respectau prevederile Regulamentului UE privind transferurile de deșeuri.

Ca urmare a acestor constatări, transportul a fost respins la intrarea în țară, iar operatorul a fost informat cu privire la obligația de returnare a mărfii în țara de origine.

Ai putea fi interesat și de: