Ieri dimineață, în satul Furcenii Noi, comuna Cosmești, a izbucnit un incendiu, la fața locului intervenind pompierii din cadrul Detașamentului Tecuci, alături de cei din localitate.
Au acționat două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autocisternă din cadrul Detașamentului de Pompieri Tecuci și un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cosmești.
În urma incendiului au ars aproximativ 160 de metri pătrați din construcție. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului este în curs de stabilire
Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Județului Galați
reamintește cetățenilor importanța respectării măsurilor de prevenire a incendiilor și verificării periodice a instalațiilor și mijloacelor de încălzire, pentru a evita producerea unor evenimente similare.
Tot ieri, dimineaţă, ISU Galaţi a fost solicitat să intervină la o locuinţă din municipiul Galaţi, unde au fost semnalate trei persoane inconştiente, după ce au fost intoxicate cu monoxid de carbon.
În interiorul locuinţei au fost găsite trei persoane, doi minori şi un adult care prezentau simptome specifice intoxicaţiei cu monoxid de carbon. Unul dintre copii era mai afectat, prezentând stări de somnolenţă şi pierdere temporară a cunoştinţei.
Cauza probabilă a incidentului a fost o scurgere de gaze provenită de la o butelie GPL utilizată în locuinţă. Toate cele trei persoane au fost preluate de echipajele medicale şi transportate la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Victimele incidentului din această dimineaţă sunt un băiat de 9 ani, în comă, o fată de 13 ani, conştientă, şi un bărbat, în vârstă de 40 ani, conştient.

