Taylor, trupa care a cucerit atât inimile fanilor, cât și respectul criticilor, ajunge pentru prima dată la GALAȚI cu un concert aniversar extraordinar, vineri, 10 octombrie, ora 19,30, la VERSUS PUB!
Evenimentul face parte din turneul aniversar care marchează 5 ani de existență ai trupei Taylor, iar show-ul de la Galați promite să fie unul memorabil, cu atât mai mult cu cât este prima întâlnire a formației cu publicul gălățean.
În cadrul concertului, veți avea parte de o selecție specială de hituri de pe cele două albume discografice lansate până acum – „Dincolo de măști” și „Noi fără 2” – dar și de cântece noi, într-un spectacol electrizant care spune o poveste.
Piese precum „Mereu amândoi”, „E furtună între noi”, „Să pot să trăiesc”, „Ce amăgire”, „Să ne reîntâlnim”, „Surâsul tău” sunt doar câteva dintre melodiile pe care fanii le vor putea fredona alături de trupă. De asemenea, nu va lipsi nici emoționanta „Lumina din ochii tăi”, înregistrată în colaborare cu celebra solistă Dida Drăgan.
La Galați, Taylor aduce sound-ul său inconfundabil – rock cu influențe pop, britpop și progressive – într-un show energic, intens și plin de emoție.
Componența trupei:
– Codruț Croitoru – solist vocal, chitară, synth, compozitor (ex-Compact, ex-Păsărea Rock, membru și al grupului Meșterii Rock)
– Florian Laghia – chitară (ex-Accent, ex-Premier, ex-Foișorul de Folck, ex-Sfera, ex-Aron, ex-Est)
– Victor Iovan – chitară bass (ex-Premier, ex-Schimbul 3)
– Robert Sabotici – tobe (ex-The Crown, ex-Schimbul 3)
– Alexia & Bianca Ștefan – backing vocals
Rezervări mese: 0236.328.344
Versus Pub – Strada Brăilei nr. 41, Galați
Vino pe 10 octombrie 2025, de la ora 19,30, la Versus Pub, Galați, și sărbătorește alături de Taylor 5 ani de muzică și energie pe scenă!

