Cu toate că contractele atribuite sunt cât se poate de clare, operatorii de servicii nu au nici o treabă să le și respecte. Pe lângă amenzile date acestora, controalele efectuate în teren duc la concluzia că este necesară o reevaluare a contractelor câștigate. De unii!
În primul trimestru al acestui an s-au desfășurat acțiuni de control privind respectectarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor în centrele rezidențiale destinate persoanelor vârstnice aflate pe raza județului Galați.
Au fost identificați și controlați 10 operatori economici care prestează servicii în centre destinate persoanelor vârstnice. Controlul a urmarit mai multe aspecte:
La capitolul funcționare, toți operatorii erau la parametri stabiliți.
Cu informarea consumatorilor, doi dintre operatori au ”supralicitat”în anunțurile afișate, cu servicii inexistente, însă, în teren. Astfel, la ASOCIATIA PARADISUL BUNICILOR erau prezentate pe site servicii suplimentare (coafură, manichiură, reflexoterapie), care în realitate nu erau prestate iar la TODERASCU CINQUE STELLE Tulucești , la panoul publicitar din incinta centrului exista un anunț de prezentare în care se menționa că centrul dispune de camere de cazare cu 2, 3 sau 4 paturi; la verificare s-a constatat că nu exista nici o cameră dotată doar cu 2 paturi.
”Dacă sunt în vârstă, nu trebuie să ne batem joc!”
Cu legislația în domeniu însă, operatorii nu prea au ceva în comun. Cel puțin asta se spune în raportul comisarilor de la Protecția Consumatorilor când au descoperit că asigurarea conformității serviciilor prestate cu legislația în vigoare este aproape inexistentă. Păi, ne întrebăm noi, atunci ce prestează contractorii, de fapt?
Controalele arată că la șapte operatori economici dintre cei zece verificați s-au constatat abateri în ceea ce privește dotarea . Astfel, la ASOCIATIA PARADISUL BUNICILOR(a doua încălcare) s-a constatat că în trei camere lipsesc noptierele aferente fiecărui pat. S-au găsit saltele cu grad de uzură avansat, lenjerie și prosoape rupte. La CASA NOVA DANIELLE SRL Șendreni s-au găsit la grupul sanitar calorifere cu urme de rugină, vopsea exfoliată, suporți de baie ruginiți; sistemul de închidere de la ușa unei camere defect, mâner lipsă. La CENTRUL MULTIFUNCTIONAL DE SERVICII SOCIALE GALAȚI s-a găsit un întrerupător spart,potențial periculos, lipit cu bandă adezivă. La CENTRUL MEDICO SOCIAL PECHEA s-a constatat că sistemul de iluminat era parțial funcțional în unele băi, mobilierul degradat în unele camere, o saltea era umedă până la placajul patului și murdară, grilaj metalic ruginit, pereți cu igrasie în câteva băi, lipsă cadru metalic la un pat. La ASOCIAȚIA SFÂNTUL EFREM GALAȚI s-a găsit la grupul sanitar o mască de chiuvetă ușor depreciată. La TODERASCU CINQUE STELLE Tulucești (altă lipsă, practic) nu s-au găsit protecții pentru saltele ci doar o folie de polietilenă sub cearceaf. La CĂMINUL PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÂNT Galați protecții pentru saltele s-au găsit doar pentru persoanele care necesită și nu pentru toate paturile. De asemenea s-a constatat că la un pat salteaua era pătata, alta era deformată, moale, cu adâncitură pe mijloc. La grupul sanitar s-a constatat ca un vas wc prezenta urme pronunțate de calcar. De asemenea, numărul de dușuri era insuficient, respectiv 5 dușuri la 32 persoane.
A trebuit, astfel, să se ia ”la puricat” și contractele încheiate de furnizorii de servicii și beneficiari. Și s-a constatat că, dacă tot le asigură servicii ”după ureche”, hai să le ia (beneficiarilor) și din bani. Unde se poate, desigur. Comisarii au constatat că, la ASOCIAȚIA SFÂNTUL EFREM GALAȚI (altă încălcare, a doua) exista o clauză incorectă în contractul încheiat cu beneficiarul care prevedea că dacă decesul beneficiarului survine după data de 15 ale lunii i se reține taxa achitată pe întreaga lună. La FUNDAȚIA PENTRU SPRIJINUL FAMILIILOR DE VÂRSTNICI ȘI A VÂRSTNICILOR AFLAȚI ÎN SITUAȚII DE RISC GALAȚI, în contract era prevăzută o clauză incorectă ce prevedea că în cazul decesului beneficiarului înainte de finalizarea lunii în curs plata nu se returnează. La fel și la CASA NOVA DANIELLE SRL Șendreni(a doua încălcare a legislației).
Cazarea deficitară, dar și serviciile de asigurare a meselor și, chiar, hrana furnizată?
Și ca ”pachetul de abateri” să fie plin, la capitolul sensibil privind asigurarea calităţii serviciilor prestate situația este înrăutățită:
– Controalele la Blocul alimentar şi salonul de servire i-a prins în ofsaid pe majoritatea contractorilor. Nouă centre din cele zece verificate au prezentat abateri privind blocul alimentar. Astfel, patru centre aveau în dotare vase din material plastic sau neprofesionale , care nu pot fi ușor igienizate. De asemenea, în două centre s-au găsit frigidere parțial neigienizate, cu acumulări de gheață sau chedere cu mucegai. La TODERAȘCU CINQUE STELLE Tulucești (din nou, în abatere, de data asta care poate duce la consecințe grave asupra sănătății beneficiarilor și așa fragili) cănile erau scurse pe o tavă fără grătar de protecție sau pe un prosop, suportul de vase prezenta urme de murdărie și mucegai.De asemenea, bateria de la chiuveta din blocul alimentar era defectă, peretele învecinat acesteia era neigienizat; coșul de gunoi nu prezenta capac si era neigienizat.
– Nu mai vorbim de calitatea alimentelor. La patru cămine de vârstnici s-au găsit depozitate materii prime cu starea termică modificată,recepționate refrigerate și ulterior congelate în unitate respectiv carne tocată, oase de ciorbă afumate, coaste de porc, kaizer, șoric, șuncă de porc, etc . De asemenea s-au găsit produse cu data durabilității minimale depășită : fulgi ovăz, cacao,etc. Iar într-un centru, pâinea neambalată se afla depozitată în navete de plastic, direct pe paviment.
– Și meniurile nu prea sunt respectate, se pare, în aceste centre. Beneficiarii trebuie să mănânce ce le dau contractorii nu ce este anunțat oficial. Ca și cum te-ai duce la restaurant, comanzi mancare vegana și te trezești cu carne de porc în farfurie. Asta este, asta mânânci, ce dacă plătești. Controalele comisarilor au verificat existenţa şi respectarea reţetelor de preparare, specifice fiecărui sortiment din mâncărurile preparate menţionate în lista – meniu din ziua curentă. S-a constatat că, la CENTRUL MULTIFUNCȚIONAL DE SERVICII SOCIALE GALAȚI (din nou, abatere) nu se respecta meniul înscris pentru ziua în curs: se înscria mămăligă cu brânză și smântână iar la blocul alimentar se prepara tochitură cu mămăligă, fără să existe o informare cu privire la schimbarea meniului. De asemenea blocul alimentar nu era dotat cu cântar.
– Pentru controalele ulterioare, însă, treaba se pare că este în regulă. S-a verificat existenţa “foii zilnice de alimente”; păstrarea zilnică a probelor, din fiecare preparat culinar timp de 36-48 de ore. Nu s-au constatat abateri, spun comisarii de la Protecția Consumatorilor.
– În schimb, în cazul verificării respectării prevederilor legale privind informarea consumatorilor, tot au mai fost găsiți ”pe lângă lege” doi operatori, care, deja, aveau câteva abateri la activ. Alți șapte operatori se pare că nu auziseră de alimente care pot provoca alergii sau intoleranță la consum. Astfel, la CAMINUL PENTRU PERSOANE VARSTNICE STEFAN CEL MARE SI SFANT Galati nu s-a gasit afisat programul de servire a mesei iar la ASOCIAȚIA SFÂNTUL EFREM GALAȚI nu se afișau meniurile, aceste informații fiind furnizate pe email. În șapte centre nu erau informații cu privire la componentele care provoacă alergii sau intoleranță.
Până la urmă, controlul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Galaţi a scos la iveală, totuși, că implicarea în respectarea contractelor încheiate de prestatorii de servicii trebuie să vină și de la aparținătorii beneficiarilor de servicii în astfel de centre, de la organele care atestă astfel de unități să funcționeze, dar și de la cei care atribuie, pe viitor, contractele de prestări, să elimine organizațiile care fac dovada unor abateri repetate.
În final, primul raport de control din acest an arată că au fost verificații 10 operatori economici, aplicându-se 25 de sancțiuni din care 16 Avertismente si 8 amenzi contravenționale în valoare de 28000 lei. Au fost retrase definitiv din circuitul consumului uman 36 kg produse în valoare de 615 lei.

