Fumegături și alte bubuieli de week-end. Japoniiiiia!

Up-date.

Într-un final, ieri, spre seară, comisarul șef al Gărzii de Mediu Galați, Sorin Dănăilă a ieșit cu o declarație prin care ne anunța că toată fumegătura de vineri a fost cauzată de un incendiu consistent din localitatea Alexandru Ioan Cuza din Republica Moldova.

Vineri seară, abia dacă mai puteai respira tovărășește lângă malul gârlei. „Nici aer curat nu mai aveam aici. Și pe ăsta ni-l strică!”, spuse un hâtru. De parcă pe-aici, cu Combinatul in coaste am fi avut vreodată ozonul, ozon.

Fir-ar…!

Nimeni nu știe nimic, nimeni nu dă din casă cum se spune. Care sunt plecați la munte, care prin Deltă. Care pe la amante ori amanți. Noi rămânem să inspirăm o chestie ce n-are nicio legătură nici cu „Noul Galați”, nici cu „Modernul Galați” sau cum mai vor autoritățile să ne intitulăm.

O mireasmă străvezie ne-a inundat abitir Galațiul vineri spre seară, mai ales în zona vestică. Toată suflarea oficialilor și-a adus subit aminte că e început de week-end și s-a comportat în consecință.

 ISU n-are nicio treabă cu titulatura „de urgență” ce o poartă, cei de la Primărie sau Prefectură probabil sunt la o degustare de Cricova iar pe la Garda de Mediu, probabil continuă caftingul început acum ceva vreme. În rest păreri, ca la…telefonul fără fir! E fumul lui Putin! Ba a lui Zelenski! S-o credeți voi! E de la o fabrică de untdelemn din teritoriul Maiei Sandu! Sau poate ard pajiștile pe la Măcin, Garvăn ori Jijila?

Complicat. Chiar foarte complicat.

Iar ca să fie și cireașa pe tortul ei, sâmbătă pe la amiază, adică exact atunci când tot omul se odihnește după o săptămână de muncă, o bubuitură puternică ne-a excitat la maximum scărița și ciocănelul din timpane.

Asta așa, că tot spun unii că nu se-ntâmplă nimic pe-aici.

Ceva fumuri, un țâr de bubuială… ca de week-end.

Ai putea fi interesat și de: