Direcția Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Galați anunță că, urmare a seriei de controale specifice efectuate în ultima săptămână în teritoriu, conform legislației în vigoare, a fost interzisă activitatea în mai multe unităţi de vânzare cu amănuntul de produse de origine animală și non-animală din Galați.
Astfel, în acest moment, din total, 34 de unităţi de vânzare cu amănuntul comercializau produse de origine animală, alte 47 de unităţi de vânzare cu amănuntul comercializau produse de origine non-animală.
Printre unităţile de vânzare cu amănuntul care comercializau produse de origine animală se numără magazine desfacere pește, carne, ouă, miere, crustacee, carmangerii, restaurante, pizzerii, măcelării dar și laboratoare de cofetarie-patiserie, unități de catering, depozite alimentare și centre de colectare sau chiar unități turistice.
Dintre unităţile de vânzare cu amănuntul a produselor de origine non-animală enumerăm: brutării, mori, fabrici de conserve legume-fructe, paste făinoase sau produse zaharoase, de prelucrare a ceaiului și cafelei și a condimentelor, a băuturilor răcoritoare sau alcoolice și chiar supermarketuri, restaurante, baruri și …rulote neconforme comercializării.

