Începe vaccinarea cu doza 3. Amănunte, AICI


Autoritățile române au anunțat miercuri că începând de pe 28 septembrie este permisă vaccinarea cu doza a treia. Se pot imuniza toate persoanele care au cel puțin șase luni de la administrarea dozei a doua.


Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID 19 a luat decizia miercuri. Măsura se adresează tuturor celor care au mai mult de șase luni de la administrarea dozei a doua, cu oricare dintre vaccinurile anti-COVID, cu excepția Johnson&Johnson.


Administrarea dozei a treia este recomandată persoanelor vulnerabile (celor peste 65 de ani, cu boli cronice), personalului din centrele medico-sociale, persoanelor cu risc mare de expunere, angajaților din sănătate și învățământ.


„Accesul la vaccinare este permis și altor categorii populaționale, care au cel puțin 6 luni de la administrarea dozei 2 de vaccin, indiferent dacă au istoric de trecere prin boală”, au stabilit autoritățile.


Conform acestora, doza trei se va face numai cu vaccinurile pe bază de ARN mesager, indiferent de schema inițială. Astfel, persoanele vaccinate cu Astra Zeneca vor primi doza trei cu unul dintre vaccinurile produse de companiile Pfizer&BioNTech sau Moderna.


„Având în vedere că în România imunizarea cu Johnson&Johnson a început la data de 4 mai, pentru persoanele imunizate cu acest vaccin nu este necesară, la acest moment, administrarea dozei de rapel”, a precizat CNCAV.


Programarea persoanelor pentru administrarea dozei de rapel se va realiza prin mijloacele deja cunoscute, inclusiv prin prezentarea directă în centrele de vaccinare sau prin intermediul platformei naționale de programare la vaccinare.


Beneficiarii vor primi adeverințe de vaccinare unde va fi specificată schema de vaccinare, cu menționarea celor trei doze efectuate.

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns