Certificatul verde, folosit în cinci comune din județul Galați. În curând ar putea fi utilizat și la Tecuci


Certificatul verde care dovedește că deținătorul este vaccinat, a trecut prin boală sau are un test negativ este necesar doar în localităţile unde incidenţa este cuprinsă între 3 şi 6 la mie.

În prezent, în județul Galați sunt doar cinci localități în această situație, dar trendul este crescător.


Potrivit cifrelor prezentate luni de Prefectură, Movileni, Corod, Suceveni, Cosmești și Smârdan sunt singurele comune din județul Galați în care rata de infectare este mai mare de 3 persoane infectate la mia de locuitori. Dintre orașe, cel mai prost stă Tecuci cu o incidență de 2,4, în timp ce Galați are doar 1,3.


Certificatul verde poate fi utilizat în următoarele situații:

  1. în spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție
  2. organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție
  3. organizarea de evenimente private (nunți, botezuri etc.) cu un număr de participanți de maximum 200 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană
  4. organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, este permisă cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior și de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite prin ordinul ministrului sănătății
  5. organizarea de conferințe este permisă cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății
  6. organizarea de mitinguri și demonstrații este permisă cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane
  7. activitatea restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00
  8. activitatea în baruri, cluburi și discoteci este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00
  9. activitatea cu publicul la jocurile de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului
  10. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului
  11. activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5:00 – 24:00
  12. activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00
  13. activitățile sportive și recreative în aer liber sunt permise cu participarea a maxim 10 persoane care nu locuiesc împreună, în condițiile care vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului Culturii și ministrului Tineretului și Sportului. De asemenea, în cazul județelor/localităților cu incidența cuprinsă între 4 și 6 la mia de locuitori, sălile de sport și/sau fitness pot funcționa fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană.
  14. Certificatul verde poate fi descărcat de la adresa https://certificat-covid.gov.ro/login
    Documentul atestă că persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, au un rezultat negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
    Potrivit deciziei luate de Guvern organizatorii/operatorii economici care desfăşoară activităţi potrivit Hotărârii Guvernului nr. 932/2021 (nn: ref prelungirea stării de alertă) au obligaţia de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19 folosind secţiunea „Verificare reguli interne” din aplicaţia mobilă „Check DCC” pentru verificarea autenticităţii, valabilităţii şi integrităţii certificatului, fără a se reţine niciun fel de date sau informaţii din certificatul verificat.

Foto : digi24

Ai putea fi interesat și de:

Lasă un răspuns