În acest an, România sărbătorește „Anul Nichita Stănescu” în memoria celebrului poet care s-a născut acum 90 de ani, în martie, și care ne-a părăsit acum 40 de ani, în decembrie. Acest omagiu adus poetului Nichita Stănescu se reflectă în diferite evenimente culturale și publicații care încearcă să dezvăluie aspecte inedite ale vieții și operei sale.
Unul dintre aceste eforturi provine de la criticul Alex Ștefănescu, care a publicat în ziarul „România literară” un articol intitulat „O poezie a lui Nichita Stănescu care a existat mai puțin de un minut” în numărul 04-05/2021. În acest articol, se explorează viața și personalitatea complexă a poetului.
Ștefănescu oferă cititorilor un pumn de povești care dezvăluie latura complexă a lui Nichita Stănescu. Printre acestea, se află o întâmplare din 1972, când la cererea de a scrie zece poezii, Stănescu, cu fața sa de „prinț rus”, i le-a dictat criticului pe loc. Ulterior, poetul a mai compus o poezie adițională, pe care a ars-o la scurt timp după ce a fost scrisă.
De asemenea, se dezvăluie faptul că Stănescu, mult timp, nu a avut o adresă stabilă. Dormea în locuințele admiratoarelor sale. Una dintre aceste admiratoare a păstrat nedecorat apartamentul după ce poetul i-a scris un amplu poem pe perete, cu un creion dermatograf. O altă întâmplare subliniază modul în care Stănescu, supărat pe eșecul echipei naționale la fotbal, a impus să i se spună „botfal” timp de trei luni.
Pe lângă acestea, criticul aduce în discuție autograful primit de la Stănescu, subliniind maniera distinctivă a poetului de a oferi dedicații și de a marca evenimentele. El notează că „Numai Nichita Stănescu putea să-și dăruiască „inima cu dor cu tot” prin dedicația: „Lui Alex. Ștefănescu, Noduri și semne de Nichita Stănescu și inima cu dor cu tot. Azi”.
„Anul Nichita Stănescu” reprezintă o ocazie propice pentru a (re)descoperi complexitatea personalității și influența poetului în contextul literaturii române. Așa cum subliniază criticul, Nichita Stănescu, cu toate excentricitățile sale, a fost o componentă esențială a unei trinități revoluționare în peisajul poeziei românești, alături de Eminescu și Arghezi. Moștenirea sa literară a lăsat o amprentă profundă în sufletele cititorilor și în literatura română, datorită vocii sale inconfundabile.
