Puțin peste 8900 de gălățeni au obținut permisul auto anul trecut

Distribuie articolul

Nu numărul acestora este important ci faptul că procentele de promovabilitate sunt mici. Adică, candidații se înscriu în număr mare dar nu pun mâna pe carte și nu prea înțeleg ce treabă are un șofer cu legislația în vigoare.

La nivelul județului Galați aproape 20 de mii de concetățeni și-au dorit, anul trecut, să obțină permisul de conducere. Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere a stabilit un set de reguli specifice privind procedura de examinare pentru obținerea permisului de conducere.

Într-o sinteză a activităților defășurate de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere în 2023 ni se spune că „urmare a respectării acestor reguli, s-a reușit ca până în prezent aceasta activitate de examinare să se desfășoare fără întreruperi și în parametri normali. Interesant este, însă, că aruncând o privire pe indicatorii specificați în documentul public realizăm că dacă activitatea instituției a fost în limitele normalului, foarte mulți dintre participanții la examinarea auto … nu s-au pregătit. Astfel, din cei 19.332 gălățeni care au fost examinați la proba teoretică mai puțin de jumătate se întorc la studiu. Promovabilitate la proba teoretică, potrivit documentului prezentat de ȘEFUL SERVICIULUI, Comisar șef de poliție Marian Cristinel Baciu este de doar 46.17 %. Sensibil mai „ușor” se pare că a fost la proba practică unde, din cei 15.637 candidați examinați (și aici îi includem și pe cei restanțieri-care au susținut proba practică în mod repetat, circa 2000 de candidați), au promovat 56.99 %.

Dincolo de calitatea slabă a șoferilor(care se poate observa, probabil, în numărul tot mai mare de incidente în trafic) important este că noile reuguli aplicate au facilitat și au îmbunătățit, totuși condițiile de examinare a solicitanților:

– reducerea termenelor de așteptare pentru programarea candidaților la probele teoretice și practice ale examenului auto ( în prezent termenele sunt de aproximativ 3-4 săptămâni, atât pentru examenele susținute în Galați cât și pentru cele susținute în Tecuci );

– prevenirea răspândirii virusurilor noi apărute și a îmbolnăvirii atât a personalului propriu cât și a personalului școlilor de șoferi ori candidaților;

– stabilirea unor intervale orare pentru examenul de traseu din mun. Galați pentru eliminarea timpilor de așteptare din ziua examenului – proba practică;

– transmiterea unor recomandări privind verificarea temperaturii corporale, atunci când situația impune, igienizarea autovehiculelor de școală și folosirea echipamentelor de protecție sanitară de către candidați, examinatori, martori ori instructori implicați în activitatea de examinare auto.

– implementarea unui sistem de programare on-line a candidaților la proba teoretică a examenului auto, măsură care facilitează evitarea aglomerărilor la punctul de înregistrare sau la sala de examen;


Distribuie articolul

You May Also Like