Muzeele prin ochii copiilor

Distribuie articolul

De trei ani, Consiliul Județean Galați organizează gratuit cel mai mare tur muzeal din România pentru copiii din mediul rural, precum și pentru cei din Tecuci, Târgu Bujor și Berești.

Cultură, educație, excursie la Galați, transport asigurat (cu autocarul), pachet cu mâncare pentru dimineață și masa de prânz servită la restaurant – iată activitățile unui tur ghidat de o zi prin muzeele gălățene. Până acum, peste 10.000 de copii din întreg județul s-au bucurat de emoția acestei experiențe unice în România.

Organizare minuțioasă pentru oaspeți îndrăgiți

Vizitele la Muzeul de Istorie, la Muzeul de Artă Vizuală, la Grădina Botanică, la Acvariile Complexului Muzeal de Științele Naturii, la Muzeul Satului, la Muzeul Pescăresc sunt pregătite în detaliu de echipa Consiliului Județean. Dacă pentru elevii de gimnaziu din Galați fiecare dintre aceste locuri este ușor accesibil, nu același lucru poate fi spus despre copiii din județ.

„Suntem onorați și încântați să le putem dărui celor mici această zi specială”, consideră Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați, continuând: „Acordăm o atenție deosebită organizării acestor tururi ghidate în muzeele gălățene pentru copiii din județ. Luăm în calcul toate variantele și variabilele: cum alternăm obiectivele, cum programăm vizitele în așa fel încât grupurile să nu se suprapună, ținem cont inclusiv de vremea de afară, pentru că ne dorim ca oaspeții noștri să aibă o experiență complet frumoasă. Ei vizitează și obiective în aer liber, nu numai în clădiri acoperite”.

 

Schimb de informații

 

Vizitele la muzeele gălățene sunt anticipate cu nesfârșită emoție de cei mici. Ghizii care îi așteaptă povestesc despre chipuri vesele, despre dezinvoltură, despre o calitate a informației cu care copiii vin de acasă, care le face cinste părinților și dascălilor lor.

„Colegii mei îmi spun că tot efortul organizării este răsplătit într-o secundă”, recunoaște încântat președintele Consiliului Județean: „Copiii sunt mereu cel mai direct și mai cinstit public. Sunt cu atât mai fericit, cu cât, la sfârșitul unei zile atât de solicitante, în care vizitează, întreabă, află, fac fotografii, merg la restaurant, pe drumul spre casă cei mici nu se opresc din povestit. Dacă pe noi, adulții, ne schimbă în bine vizita la un muzeu, cum să ne mirăm de impactul uriaș pe care aceste locuri de educație și cultură îl au asupra unor suflete atât de sensibile ca ale copiilor?”.

 

Energie non-stop

 

Își întâmpină Costel Fotea oaspeții de seamă? „Obligatoriu. Iubesc copiii, iubesc firescul lor, învăț de la ei, așa cum învăț de la proprii mei copii.

Tot ceea ce creează instituția noastră pentru gălățenii din întreaga zonă include copiii. Să reținem: județul Galați – infrastructură, sănătate, cultură, agrement, servicii speciale – le rămâne copiilor noștri. Pentru ei construim realitățile acestea, cu ei în minte proiectăm noi obiective. Energia copiilor este contagioasă. Iar eu rămân permanent alături de ei”.

Voteaza Costel Fotea pentru functia de Presedinte al Consiliului Judetean Galati: Comandat de: Partidul Social Democrat – P.S.D.-FILIALA JUD.GALATI – Realizat  de: Brighter Focus MM SRL – portal siteul www.monitoruldegalati.ro – Codul de Identificare al Mandatarului Financiar Coordonator atribuit de AEP: 21240002


Distribuie articolul

You May Also Like