George Scarlat este liberal, cu o viziune și un angajament profund față de comunitatea sa, omul care a demonstrat, de-a lungul carierei, că înțelege nevoile reale ale județului Galați.
Fermier și antreprenor, George Scarlat cunoaște în profunzime sectorul agricol și provocările economiei rurale. Experiența în domeniul afacerilor și al agriculturii i-a oferit o înțelegere clară a necesităților fermierilor și antreprenorilor locali. „O spun cu mândrie, sunt născut și crescut în Liești. Ca fiu al satului, am împărtăşit bucuriile şi greutăţile vieţii, alături de dumneavoastră. Sunt fermier, antreprenor şi datorită susținerii gălățenilor, parlamentar, iar ceea ce mă motivează în fiecare zi este dorinţa de a face lucruri concrete pentru dumneavoastră, cei care daţi viaţă comunităților noastre. Cei mai mulți mă cunoașteți deja și știți că, în toate funcțiile publice pe care le-am avut, v-am reprezentat cu credință și responsabilitate. Părinții mei m-au învățat că, în viață, trebuie să ai frică de Dumnezeu, grijă de familie, dragoste de țară și să îți respecți cuvântul dat. De aceea, mandatul meu de deputat va fi marcat de responsabilitatea acțiunilor și deciziilor mele fața de dumneavoastră”, a declarat George Scarlat.
Prioritate ZERO
Investiții majore pentru protejarea județului Galați de inundații și secetă
George Scarlat va propune în Parlament un proiect legislativ care să transforme județul Galați într-un model de gestionare sustenabilă a resurselor de apă, prevenind efectele devastatoare ale fenomenelor meteorologice extreme, precum inundațiile și seceta. Acest demers legislativ vizează modernizarea și extinderea amenajărilor hidroameliorative existente, dar și construirea unor noi infrastructuri pentru protecția localităților și susținerea agriculturii.
Proiectul de lege include măsuri pentru consolidarea și dezvoltarea infrastructurii hidrotehnice din județ. Printre acestea se numără:
- Construirea de noi bazine de retenție și baraje, menite să controleze debitul râurilor și să reducă riscul de inundații.
- Modernizarea construcțiilor existente, precum digurile și barajele, pentru a le aduce la standarde moderne de siguranță.
- Extinderea infrastructurii de irigații, esențială pentru a sprijini fermierii în contextul secetelor prelungite.
Proiectul acordă o atenție deosebită zonelor vulnerabile din județ, unde riscul de inundații sau de secetă extremă este ridicat. Lucrările hidroameliorative propuse includ:
- Refacerea barajului Suhurlui, pe Râul Suhurlui, și a lucrărilor din Lozova, în amonte de satul Negrea (comuna Schela).
- Intervenții majore pe Valea Rea (în amonte de comuna Pechea), Râul Gologanu (comuna Costache Negri) și Râul Corozel (comuna Corod).
- Finalizarea regularizării și îndiguirii pe cursul Geru, între DN25 și comuna Cudalbi, precum și lucrările de desecare adiacente.
Comandat de: Partidul Național Liberal – P.N.L. – filiala Jud. Galați.
Publicat de: SC Tornada Lighting SRL
Cod de identificare al Mandatarului Financiar Coordonator atribuit de AEP: 11240002.
(P)