Piața neagră a educației, cu tarife ca de Black Friday

Recent, membrul Comisiei pentru Învățământ a Senatului României, Ștefan Pălărie, a adus în atenția Edupedu.ro, printr-o declarație, o practică alarmantă în rândul profesorilor din țară, vorbind despre existența unui fenomen care amintește de Black Friday, dar în loc de electronice sau îmbrăcăminte, produsul la ofertă este educația – mai exact, diplomele necesare avansării în carieră pentru cadrele didactice.

Senatorul relatează despre o promoție ce pare desprinsă din reclamele de teleshopping: „20 de documente necesare pentru etapele de mobilitate, portofoliu personal sau dosarul de gradație” la un preț de numai 95 de RON, disponibile spre achiziționare – chiar și – cu cardul de prima de carieră didactică. Acum, unii profesori își pot cumpăra competențele online, la pachet cu pizza de vineri seara.


Participi la o sesiune online despre tradițiile românești, scrii un text scurt – nu ne e clar dacă despre mămăliga în cultura română sau despre cum să vopsești ouă de Paște – și gata! Te alegi cu un teanc de diplome digitale. Acesta mai menționează că, promoțiile date sunt regulate în rândul acestor entități private – denumite formal „furnizori de formare continuă”.

„Pe cine aducem în implementare: oameni care știu educație sau vânzători de diplome la sacoșă?”, întreabă retoric senatorul. Este o întrebare care nu doar că merită răspuns, dar necesită o acțiune urgentă.

Pălărie avertizează că în timp ce Ministerul Educației pregătește cheltuirea a 80 de milioane de euro din PNRR pentru formarea digitală a cadrelor didactice, profesorii care recurg la aceste „servicii” se discreditează și „nu este greu de ghicit unde va merge mecanismul. În fond, prețul lor poate fi competitiv, atât timp cât trebuie să printeze doar niște foi și să arate că au făcut niște ședințe pe Zoom”, menționează Pălărie, ridiculizând lipsa de control asupra acestui fenomen.

În contextul în care educația de calitate este compromisă de „vânzători de diplome la sacoșă”, șansele României de a avansa sunt grav periclitate. Senatorul își exprimă temerile că, în absența unei viziuni coerente și a unei implementări riguroase, investiția necesară se va transforma într-un eșec lamentabil, cu consecințe de durată asupra viitorului educației în România.

Ai putea fi interesat și de: