Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea a declarat zilele trecute că drumul dintre 𝐌𝐮𝐧𝐭𝐞𝐧𝐢 – 𝐓̦𝐢𝐠𝐚̆𝐧𝐞𝐬̦𝐭𝐢 – 𝐔𝐧𝐠𝐮𝐫𝐞𝐧𝐢 – 𝐒𝐥𝐨𝐛𝐨𝐳𝐢𝐚 𝐁𝐥𝐚̆𝐧𝐞𝐚𝐬𝐚 – 𝐍𝐞𝐠𝐫𝐢𝐥𝐞𝐬̦𝐭𝐢 – 𝐒𝐥𝐨𝐛𝐨𝐳𝐢𝐚 𝐂𝐨𝐫𝐧𝐢 – 𝐓𝐚̆𝐥𝐩𝐢𝐠𝐢 – 𝐆𝐮𝐫𝐚 𝐆𝐚̂𝐫𝐛𝐨𝐯𝐚̆𝐭̦𝐮𝐥𝐮𝐢 – 𝐓𝐚̆𝐩𝐥𝐚̆𝐮 – 𝐆𝐡𝐢𝐝𝐢𝐠𝐞𝐧𝐢 – 𝐆𝐞𝐟𝐮 – 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐬𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐜𝐮 𝐃𝐍𝟐𝟒 (𝐃𝐉𝟐𝟒𝟎) va fi modernizat practic de la zero.
„Am emis deja ordinul de începere a lucrărilor pentru modernizarea acestei importante axe rutiere din nordul județului Galați.
Este o lucrare amplă, prin care vom moderniza peste 23 de kilometri de drum, în cadrul uneia dintre cele mai mari investiții în infrastructura rutieră a județului.
Va fi consolidată fundația drumului, va fi lărgită partea carosabilă, vor fi modernizate numai puțin de șase poduri mari, inclusiv podul de la Ghidigeni, și toate podețele de pe traseul drumului”, a afirmat președintele CJ Galați, Costel Fotea.
La rândul său, unul dintre cei trei primari pe raza cărora tranzitează acest drum, și aici ne referim la primarul comunei Munteni, Dănuț Oprea, a declarat că pe acest tronson de drum vor fi amenajate trotuare în interiorul localităților, precum și șanțuri din beton pentru colectarea apelor pluviale.
„ Un lucru important al acestei lucrări îl constituie faptul că se va interveni și la cele două intersecții cu DN24, precum și la trecerea cu calea ferată de la Ghidigeni.
Având în vedere lungimea acestui drum, s-a decis ca lucrarea să se desfășoare în mai multe etape, astfel încât să afectăm cât mai puțin traficul din zonă.
Investiția este finanțată cu fonduri prin Programul Național “Anghel Saligny” a mai adăugat primarul comunei Munteni, Dănuț Oprea.